Calculator ore planetare

Totul pornește de la răsăritul și apusul locului ales. Motorul nostru astronomic află momentul în care marginea de sus a Soarelui atinge un orizont plat, cu 34 de minute de arc pentru curbarea luminii lângă orizont, convenția folosită de almanahuri. Am verificat rezultatele cu Observatorul Naval al SUA pentru orașe de la Quito la Reykjavik și se potrivesc la un minut.

Ziua luminoasă este apoi împărțită în 12 ore de zi egale, iar noaptea în 12 ore de noapte egale. Prima oră de zi aparține planetei care guvernează ziua săptămânii, iar fiecare oră de după trece la următoarea planetă din ordinea caldeeană. Multe tabele de ore planetare de pe internet sar peste astronomie și folosesc ore de 60 de minute de la ora 6:00 sau răsăritul unui oraș implicit. Vara sau iarna, asta te poate pune în ora greșită o mare parte din zi.

Orele vin dintr-o vreme în care ziua, oricât de lungă, se număra ca douăsprezece ore de la răsărit la apus. Cadranele solare grecești și romane marcau aceste ore sezoniere, iar noaptea se număra la fel. O oră planetară păstrează vechea regulă, deci lungimea ei depinde de anotimp și de cât de departe ești de ecuator.

La Londra, o oră de zi durează cam 83 de minute la solstițiul din iunie și cam 39 de minute la solstițiul din decembrie, iar orele de noapte fac invers. La Istanbul și București variația este mai mică, de la aproximativ 44 la 78 de minute. La Quito, aproape de ecuator, orele de zi și de noapte rămân aproape de 60 de minute tot anul. În jurul echinocțiilor, orele de zi și de noapte sunt aproximativ egale peste tot.

Planetele guvernatoare urmează ordinea caldeeană: Saturn, Jupiter, Marte, Soarele, Venus, Mercur, Luna. Ordinea aceasta aranjează cele șapte planete vizibile cu ochiul liber de la cea mai lentă la cea mai rapidă față de stele, ceea ce astronomii antici luau drept ordinea distanței lor față de Pământ.

Numără cele 24 de ore ale unei zile prin această listă și următorul răsărit cade trei locuri mai departe. De aceea săptămâna merge Soarele, Luna, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn. Istoricul roman Cassius Dio a descris această numărătoare la începutul secolului al III-lea. Numele supraviețuiesc în multe limbi: în română, luni, marți, miercuri, joi și vineri (Luna, Marte, Mercur, Jupiter, Venus), iar în engleză Sunday, Monday și Saturday (Soarele, Luna, Saturn).

O zi planetară începe la răsărit, nu la miezul nopții. La ora 04:00, într-o zi de luni, te afli, în cele mai multe locuri și anotimpuri, încă în orele de noapte ale zilei de duminică, numărate de la răsăritul de duminică. Calculul ține cont de asta pentru ora pe care o arată ca fiind în curs: înainte de răsărit, se uită la noaptea zilei precedente.

Tabelul pentru o dată aleasă merge mereu de la răsăritul acelei date până la răsăritul următor, deci ultimele lui ore de noapte cad în dimineața calendaristică următoare. Toate orele sunt în ora locală a locului, cu ora de vară acolo unde se aplică.

În interiorul cercurilor polare, nordic și sudic, sunt zile în care Soarele nu apune niciodată și săptămâni în care nu răsare. Fără răsărit sau fără apus nu e nimic de împărțit în douăsprezece, așa că orele planetare nu pot fi definite, iar calculul îți spune asta în loc să inventeze o regulă. Planeta zilei rămâne valabilă, fiindcă depinde doar de ziua săptămânii.

Unii astrologi moderni umplu golul cu ore egale de 60 de minute sau numără de la crepuscul, dar sursele clasice nu dau nicio regulă pentru asta. Chiar în afara cercurilor polare, orele devin deja extreme: la Reykjavik, o oră de zi la solstițiul din iunie durează cam 106 minute, iar una de noapte cam 14.

Orele planetare țin de astrologia electivă, practica de a alege un moment ca să începi ceva. Ideea este să potrivești activitatea cu planeta: orele lui Venus pentru dragoste și prietenie, orele lui Mercur pentru scris și comerț, orele lui Jupiter pentru cereri și bani, ca în lista de mai sus. William Lilly, astrologul orar din secolul al XVII-lea, folosea și planeta guvernatoare a orei ca să verifice dacă o hartă de întrebare poate fi interpretată.

Prezentăm orele ca pe un sistem tradițional de alegere a momentului și le calculăm cât de precis permite astronomia. Dacă o oră a lui Venus ajută la o primă întâlnire ține de practică și de credință; răsăritul de la care pornește ține de fapte.